Găgăuzii și găgăuzismul

Găgăuzii, un grup foarte puțin cunoscut pe plan european, populează în mare parte meleagurile sudice ale actualei Republici Moldova și câteva localități din sudul regiunii Odessa din Ucraine, mai exact fostul teritoriu al Bugeacului care a intrat în componența Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene pe data de 2 august 1940. 
Cu toate acestea, găgăuzii nu-și limitează prezența doar pe ținuturile de frontieră ale fostului Imperiu Țarist, numeroase așezări găgăuze existând și pe teritoriul Dobrogei, acesta spațiu fiind etichetat drept leagănul națiunii găgăuze. În pofida tuturor celor afirmate, prezența găgăuzilor s-a rătăcit, sau a fost ștearsă în mod voit din istoriografia românescă, lăsându-se în urmă goluri cu privire la evoluția socio-culturală a acestora în ținuturile Dobrogei.

            Segmentul de istorie ce coincide cu perioada de după colonizarea în sudul Basarabiei a fost mult mai bine conservată în cadrul memoriei colective și a istoriografiei găgăuze, acest fapt datorându-se în mare parte și sentimentului prorus care a prins rădăcine adânci în rândurile comunităților găgăuze.

            Entitatea din sudul Basarabiei a rămas singurul spațiu în care trăiește o populație relativ omogenă de etnici găgăuzi. Datorită acestui aspect, nu se poate poate face un studiu comparativ între universul cultural al entității basarabene și cel al “diasporei”. La prima vedere, se poate observa o influență clară a culturii rusești, acesta materializându-se cel mai clar în cadrul culturii materiale, punând o amprentă vizibilă asupra straielor și a arhitecturii tradiționale.

            Pentru grupurile care au o identitate de frontieră, nu este ceva ieșit din comun ca latura materială a culturii acestora să fie mai slab dezvoltată decât cea nematerială. Identitatea găgăuză, cel puțin raportată la contextual actual, se stiează pe frontiera dintre lumea turco-tătară și universul cultural al spațiului rusofon. Nucleul culturii găgăuze ester reprezentat de componenta confesională și de cea lingvistică, acestea având, oarecum, o poziție destul de fixă, trasând o barieră culturală între găgăuzi și grupurile situate în proximitatea acestora.

            La momentul de față, găgăuzii își găsesc cu greu locul într-un spațiu în care însăși noțiunea de identitate etnică persistă într-o formă foarte fluidă, acestă stare fiind datorată, pe de-o parte, crizei identitare postsovietice, acesta putându-se descrie și prin sintagma maturității identitare întârizate.

            Un găgăuzism autentic, unul ca să-și schițeze conturul fără presiunea factorilor alogeni, cu greu va prinde rădăcini în spațiul cultural răsăritean, fiind dată polarizarea excesivă a mediului politic și a celui socio-economic. Astfel, găgăuzismul va gravita pe orbita ideological a Moscovei, ori pe cea a Uniunii Europene, deși ultima varintă fiind foarte puțin probabilă datorită profundului sentiment antieuropean și antiromânesc împărtășit de o mare parte din găgăuzi.