Romanați: Dincolo de Olt, pe meleaguri boierești

The Romanați ethnographic area represents a hotspot for a variety of traditional crafts that over the course of the last centuries greatly enriched the universe of traditional Romanian art. Romanați traditional art and craftsmanship subscribes itself, through the element and motives of its artistic products, to the cultural environment of Oltenia, which has as a foundation a symbiosis between Slavic-Byzantine and Western aesthetics. Statement artifacts from this area may range from elements of traditional clothing to pottery and architecture.  Mostly described through various color schemes, chromatic contrasts and intriguing geometric patterns; the traditional clothing of the Romanați peasenthood is nothing near frugal when it comes to bold and heavily ornate designs. This aspect highlights the interest that the people of this area have in regard to material beauty, comfort not being granted only be the presence of spiritual wellbeing, but rather, by a symbiosis between both the material and spiritual. Even so, as an effect of the new preferences that Romanians have for vacation spots, the counties from the Wallachian Plain were wiped out from the list of preferences as a result of a very poorly put together local tourism strategy. 

Romanațiul, unul dintre ținuturile valahe care a jucat un rol esențial în conturarea profilului cultural-economic al Olteniei, este actualmente uitat, căzut într-un con de umbră care este întreținut în mare parte de indiferența autorităților locale și de orgoliile nejustificate ale reprezentanților formațiunilor ce au scopul conservării și promovării istoriei locale și naționale. Problemele cu care se confruntă acest spațiu, care până în 1968 era organizat sub forma județului omonim, își au rădăcinile în anumite reforme sociale și administrative teritoriale care s-au dovedit ca fiind realmente nefaste, chiar distructive, conducând în timp la o alienare culturală a locuitorilor ținutului.  Romanațiul a fost cel mai adesea caracterizat, atât de generațiile trecute, cât și de cele contemporane cu noi, drept un spațiu dominat de un spirit agrar bine înrădăcinat, spațiu ce de-a lungul istoriei sale a fost preponderant monoetnic, și de existența boierimii locale care a contribuit la nașterea unei culturi cosmopolite în urbe precum Slatina și Caracal.

În afară de caracteristicile mediului natural, ținutului i s-a dus vorba ca fiind un adevărat cuib pentru meșteșuguri, multe dintre acestea reușind să-și mențină parfumul strămoșesc. Olăritul este încă o ocupație economică de bază pentru o parte a locuitorilor comunelor Vlădastra și Oboga, ambele fiind reconoscute drept centre meșteșugărești consacrate.

Întorcându-ne la discuția despre oamenii Romanațiului, societatea dânșilor urmează, în principiu, șablonul societății tradiționaliste, de sorginte balcanică. Acestă structură fiind și mai accentuată în rândurile familiilor țărănești, cele boierești adoptând, destul de timid pe alocuri, anumite modele sociale apusene, însă păstrând în linii mari datinile românești. Modelele bizantine au fost însă cele care și-au lăsăt o amprentă cu adevărat notabilă în rândurile mentalităților și a obiceiurilor sătesti și orășenești de pe cursul inferior al Oltului, sau mai bine zis, chiar pe întregul cuprins al spațiului etnografic românesc.

Urba slătineană umra conturul autohton al așezămintelor urbane din câmpia dunăreană, acesta având ca puncte distinctive forma neregulată și o întindere disproporțională în raport cu numărul de suftele ce sălășluiau în mahalalele. Dominau casele joase, tipice zonei balcanice, lăcașele de cult erau făcute din lemn, cu venirea secelului al XIX-lea, urba de pe malul răsăritean al Oltului a început să tranziționeze către un model urbanistic apusean, materializându-se prin apariția locuințelor P+1 a caror fațadă de la strada era înfumusețată cu frize și ancadramente de sorginte eclectică. Asta a fost epoca modernizării Slatinei, însă cu toate acestea, așezarea a rămas în mare parte un hibrid, străzi întortocheate și mahalale care înca-și conservaseră izul balcanic fuzionate cu clădiri de insipirație apuseană și de gradini publice.

Mare le-a fost indignarea locuitorilor Romanațiului istoric când drept urmare a contopirii acestuia cu Oltul reședința a fost alesă la Slatina, astfel făcâdu-se o mare nedreptate Caracalului. Prin această mutare centrul administrativ al noii entități administrativ-teritoriale era plasat în Muntenia, timpul demonstrând ca acesta a fost o opțiune neinspirată pentru dezvoltarea socio-culturală a Romanațiului istoric.

Boierimea din aceste locuri a jucat un rol important în susținerea invațiilor din mediul cultural, aceția fiind printre  primii promotori ai naturalizării elementelor apusene în cadrul culturii ținutului. O parte dintre conacele neamurilor boiereși încoporând diferite motive apusene, atât în privința ornamentației cât și a functionalității. Cu toate acestea, concele, adevărate comori arhitectonice, au fost lăsate uitării, multe dintre acestea dărăpanându-se, iar altele sunt într-o stare avansată de degradare. Este însă mai fericit cazul straielor țărănești, acestea fiind conservate în muzee, fie ele cele din județ sau cele din alte colțuri ale țării. Îmbrăcămintea zonei este bogat ornamentată, cu motive puternic geometizate și cu nunațe intense. Structura și estetica ce stă la baza acestor opere de arta sunt de sorginte bizantină, modele similare găsindu-se atât în Bulgaria cât și în Serbia, ambele fiind ținuturi ce se învecinează cu ținutul Oltului inferior.

Pentru mai multe informații referitoare la istoria și cultura zonei Romanați, puteți accesa:  http://www.memoriaoltului.ro/revista